Fetița afgană găsită purtând o vestă cu explozibili dezvăluie suferințele la care a supus-o familia. „Mai degrabă mă voi sinucide”

Fetița afgană găsită purtând o vestă cu explozibili dezvăluie suferințele la care a supus-o familia. Mai degrabă mă voi sinucide
Publicat: 13/01/2014, 17:25
Actualizat: 28/09/2018, 14:15

Fetița afgană care a fost descoperită purtând o vestă cu explozibili a declarat că tatăl și fratele ei au obligat-o să atace un punct de control al poliției din provincia Helmand și refuză să se întoarcă în familia sa, relatează BBC News Online.

Fetița, cunoscută sub numele de Spozhmai, a declarat că fratele și tatăl ei au bătut-o și i-au ordonat să îmbrace vesta de sinucigaș. Ea a fost luată în custodie în capitala provincială Lashkar Gah, după ce un soldat afgan a văzut-o în timp ce purta vesta, luni.

Fetița, în vârstă de aproximativ zece ani, i-a cerut președintelui afgan Hamid Karzai să îi găsească un nou loc în care să stea. „Nu mă voi întoarce acolo. Allah nu m-a făcut ca să devin un atacator sinucigaș. Îi cer președintelui să mă ducă într-un loc bun”.

O purtătoare de cuvânt a președinției a declarat că ea va fi încredințată rudelor sale doar dacă liderii tribali îi garantează siguranța.

Președintele a condamnat talibanii pentru acest incident, dar gruparea a negat orice implicare.

Fetița ar fi sora unui proeminent comandant taliban, despre care poliția susține că a încurajat-o să comită atacul.

Ea a declarat pentru BBC că era înspăimântată dar că fratele ei i-a promis că doar țintele sale vor muri. Ea a adăugat că tatăl ei i-a ordonat să se întoarcă acasă, dar ea a refuzat să se supună. „I-am spus: «Nu, mai degrabă mă voi sinucide decât să merg la voi”, a declarat ea. „Se va întâmpla din nou același lucru. Mi-au spus înainte: Dacă nu o faci de data asta, te vom pune să o faci din nou”, a adăugat ea.

Fetița a declarat că nu i s-a permis să învețe să citească și să scrie. „Făceam totul în casă, găteam, făceam curățenie și ei mă tratau rău, ca pe o sclavă”, a declarat Spozhmai.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
A avut un ciob de sticlă înfipt în ficat, timp de nouă ani. Cum a...
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Experiența paranormală prin care a trecut Lidia Buble! Artistei nu i-a venit să creadă ce...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cromozomi antici de mamut lânos, descoperiți în piele veche de 52.000 de ani